Dusmania la romani

Sa stabilim, de la inceput, ca nu ascult manele. Nu am, in viata mea, nici o cale lasata libera, voluntar pentru a le primi in viata mea. Fie TV, fie radio. De asemeni, n-as ascunde, pentru sinceritatea actului, faptul ca am cantat manele. In studentie rockerii, mai faceau o nunta, un botez, un cantat vara intr-un restaurant, pentru bani de scule. Alte vremuri . Cum spunea "Matze": "e foame mare". Cred pe de alta parte ca aceasta stare de lucruri, din viata mea, etichetata rapid de unii ca fiind "de compromis", aduce dupa sine si ceva bun. O forma de respect pentru diversitate. Am vazut lucrurile din doua puncte de vedere diametral opuse si la fel de justificate. Nu ascult manele, pentru ca nu am timp sa ascult eu, muzica care ma intereseaza dar, atunci cand le-am cantat, am cantat din tot sufletul, pentru ca aveam evident aceasta responsabilitate fata de public, fie el de nunta sau botez. Public inseamna oameni. Oameni care tecrediteaza neconditionat cu increderea ca ii vei "incanta". De pe vremea aceea, e adevarat, n-am retinut probabil atatea manele cu "dusmanii". Acum insa, clar: sarim in sus cand incep baietii de cartier cu "dusmanii" . Pe de alta parte, este exact momentul in care ei devin “dusmanii”. Suntem, sa recunoastem, un popor cu multi dusmani istorici. De-a lungul istoriei noastre zbuciumate. Tot timpul, "ne-au facut dusmanii”. Tatarii, lesii, ungurii, turcii, nemtii, rusii . Ne-au facut. Au venit si au intinat vitejia, iubirea nestramutata de tara, generozitatea, ospitalitatea proverbiala, credinta crestina, idealurile, raul, ramul. Noi, iesim atat de fermi si nepatati din aceasta interactiune istorica, incat, sunt tentat sa cred, ca nu eram aici. Cred ca noi eram plecati. Un fel de: "romanii nu sunt acasa". Nu pot sa cred ca, radiografia acestui popor este conform tuturor valorilor enumerate mai sus si ca: "ne-au facut". Noi nu am avut schimburi de repere morale, n-am vandut, nu ne-am aliat prosteste sau nu, n-am luat bataie, n-am incercat "sa ne scoatem", n-am lasat-o sa "mearga si asa", n-am carpit-o, n-am dres-o. E clar. Noi pur si simplu nu eram acolo. Acolo erau “dusmanii”. Dupa douazeci de ani de libertate, mai schioapa, mai dreapta si doua mii ,discutabili , de istorie, in aceleasi linii generale, cineva in Romania canta despre “dusmani”. Eu zic ca au un punct de vedere justificat. In spatiul carpato-danubiano-pontic nu erau clar romanii. Aici erau "dusmanii". Noi, romanii, eram la inaltimea propriilor standarde, undeva deasupra istoriei si ne lasam uimiti de faptul ca acolo jos, in spatiul nostru vital , colcaiau: "dusmanii". Nu stiu daca trebuie sa asculti manele, sa canti manele sau sa nu asculti manele, ca sa surprinzi trivialitatea acestui discurs. Avem niste mega-standarde dar le strica manelistii. Culmea: majoritatea. Adica :un popor mare cu dusmani pe masura. Poate daca “dusmanii” nostri manelisti n-ar mai fi “dusmani”, ar fi in orice caz o baza de discutie, coerenta, pentru a-i convinge sa nu deschida geamul la stop, cu maneaua data tare. Nu uitati ca printre dusmanii lor despre care canta, pana la noi ordine, sunt inclusi si anti-manelistii. Ar fi senzationala o intelegere de tipul: va respect optiunea, care de altfel mi se pare justificata din punct de vedere al romanului, renunt la "dusmani" dar, si "dusmanii" ma sterg de pe lista lor cu "dusmani" si inchid geamul la stop, nu lasa masina cu avarie pe mijlocul unei strazi cu un singur sens, nu tipa, nu injura, nu deranjeaza. Asta da intelegere. Si cu aceasta putem sa incheiem un capitol scurt, in istoria noastra, de: “dusmania la romani”.