Prea fericit. Adica incredibil de fericit.

Nu tresalta nimic in noi, atunci cand citim despre, auzim despre, vedem, sau intalnim un preot militar. Este ceva ce ne trebuie. Nu noua, civililor, ci, soldatilor, militarilor. Militarii se ocupa cu apararea tarii. Sunt acei oameni de incredere care sunt gata sa ia viata cu pretul vietii. Apararea gliei stramosesti cu pretul vietii dusmanului sau a lor. Militarii se ocupa cu omorul justificat, legitim. Pe timp de pace se pregatesc pentru asta. Sunt vigilenti la hotare pregatindu-se pentru omor. Se depune un juramant in acest sens. Nu e o gluma. Nu este o deviatie in derizoriu a termenului de: “pregatire pentru omor”. Nu incape indoiala. Militarii sunt mambri ai "Ordinul Criminalilor Legitimi”. Fireste, o casta atat de onorabila, are nevoie de gir divin. Un criminal, ca sa fie legitim, e imperios necesar sa aiba un crez profund. Preotul militar este cel care se ocupa cu transferul de divinitate catre criminal . Ii da crezul. O concluzie criminala. Gireaza oameni care se pregatesc sa ia viata, cu intentie, si/sau sa plateasca cu pretul vietii. Ucigasi si/sau sinucigasi. Un musulman "crede" ca regula zero a crestinilor este: “sa nu ucizi”. Un pagan, crede in asta si se prea proate sa nu fie de acord . Ce sa-i faci. Pagan. Un preot militar, crestin nu crede in "sa nu ucizi". ci, din contra, gireaza Ordinului Ucigasilor Sinucigasi. Militarii, ar trebui, conform unei logici triviale, sa fie excomunicati la intrarea in randul acestui ordin. Misiunea unui preot militar conform primei legi ar trebui sa fie, excomunicarea sistematica a militarilor. Si aici, nu ridic problema legitimitatii institutiei militare, din lipsa de spatiu. Preotul militar e o contradictie de termeni. Preotul militar e posesorul unei elasticitate semantice pentru “sa nu ucizi”? Har inseamna cumva o flexibilitate a sensului? Exista oare vre-o "indoiala" asupra celorlalte principii in care nu, incape indoiala. Atunci, nu va suparati: la ce ghiseu ne putem adresa pentru un pic de elasticitate semantica. La ghiseul acesta pe care scrie: “Distributie gratuita de viata de apoi” de fapt ce se baga? E ceva flexibil? E asa si asa? E o treba serioasa sau e asa.....romaneasca. Nu de alta dar, romanii, statistic vorbind, au incredere in doua institutii: Armata si biserica. Ucigasii sinucigasi si girantii lor. Cei care incalca primului amendament al Constitutiei Divine. Cei care justifica, legitimeaza, crima de interes national. Il rastignesc pe Isus, la repezeala, pe un steag. Din lipsa de cruce. Dogma “dreptei credinte”, rigida, nestramutata, de doua mii de ani, face concesia suprema, prin incalcarea “primului amendament”, cu flexibilitate, in favoarea interesului national, un concept de nici trei sute de ani. Aceasta “aplecare” a bisericii noastre nationale catre armata, poate vine de la similitudine cu aceasta din urma. Doua mari unitati militare, la prima vedere. In fapt una singura? Preotii care au vandut la securitate pe vremea comunistilor sfanta taina a spovedaniei, probabil au facut-o din cauza unui ordin de zi pe unitate. Pe “unitatea nationala”. Daca cuvantul ortodox se traduce in tainele bisericii ca “flexibil”, inseamna ca a venit vremea ca biserica sa fie mai flexibila. Sa readapteze limbajul. Sa pricepem si noi oile. Ortodox egal flexibil? Repere morale flexibile. Dupa necesitate. Adaptare crestinismului dupa oameni. La mica intelegere. Reguli, dogma si canoane/ Si la domni si la cucoane. Dupa masura fiecaruia. Cu curaj domnilor. Tradare sa fie, dar sa o strim si noi. Nu de alta, dar se trezeste unul, arunca trei vorbe, toata lume se prinde ca mireasa-i gaurita, institutia flexibila, sensurile elastice, reperele morale negociabile si acuza caracterul discutabila al divinitatii institutiei, a “unitatii nationale”. Si-atunci se lasa cu omor. Cu luare de viata. Pentru acel moment, BOR, si nu armata, va avea nevoie de un preot militar. Iar, pentru ca nu stau sa o iau in ordine ierarhica, probabil, din lipsa de respect, am sa stric prea-fericirea Tovarasului Comandant Suprem si prea fericit si am sa raportez: Dezertez. Eu nu cred in flexibilitatea primului amendament. Nu cred ca pot coexista: “sa nu ucizi” si “decat daca trebuie” din simplul motiv ca: acel “trebuie” , ei bine, e musai sa fie de natura divina, altfel cele doua, cu o logica de om normal, se exclud. Ori, “Unitatea Nationala" BOR, fiind: flexibila, umana, pacatoasa, discutabila, institutionalizata, ierarhizata si cu ochiu'dracu' de la buget nu are nici o autoritate sa predice paradoxul “Crimei Divine”. Lipsa de autoritate. Flexibilitatea semantica, elasticitatea unor axiome indiscutabile, descalifica, pana la anihilare, discursul, privind legitimitatea gestionarii, de catre acesta institutie, a divinului. BOR devine incredibila, iar eu dezertor. Un dezertor punctual, o masura, chiar daca foarte mica, pentru al face pe Preafericit, un pic mai putin fericit. Prea multa fericire, constat ca duce la o flexibilitate criminala, incredibila.